Pițurcă: „Steaua joacă altfel decât pe vremea lui Lăcătuș! A fost peste Dinamo!”

Pițurcă:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Deși a fost un meci mediocru, partida dintre Dinamo și Steaua a fost considerată de selecționerul Victor Pițurcă drept un meci bun, care și-a respectat blazonul . Pițurcă consideră că balanța trebuia să se încline în favoarea trupei din Ghencea, pentru că ei au fost cei care au condus ostilitățile.

"Meciul dintre Dinamo și Steaua a fost cu adevărat un derby. Partida a avut un ritm de joc ridicat, dar au lipsit realizările tehnice individuale. Dacă ne uităm atent a fost o diferență mare între cele două echipe. Steliștii au pierdut practic două puncte, pentru că au avut meciul în mână, dar nu au fructificat situațiile de gol de care au beneficiat. Pe final Dinamo putea să și câștige , dar ar fi fost nedrept ca ei să se impună.", a declarat Pițurcă pentru NewsIn, citat de Sport.ro

Selecționerul a vorbit și despre modul în care Dorinel Munteanu a pregătit partida, dar nu se compară jocul de acum ca cel de pe vremea lui Lăcătuș.

"Nu știu ce a schimbat Dorinel, e greu de spus. Steaua a făcut meciuri bune și pe vremea lui Lăcătuș. Primul meci al lui Dorinel, a fost tocmai derby-ul, lucru ce a făcut ca jucătorii să se autodepășească pentru a obține un rezultat bun. Nu se compară jocul de acum cu cel de pe vremea lui Lăcătuș.", a conchis Piți.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere
Kaka nu s-a ferit de cuvinte: „El e cel mai bun jucător din istoria fotbalului!”
Kaka nu s-a ferit de cuvinte: „El e cel mai bun jucător din istoria fotbalului!”
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment…
Cum l-au numit francezii pe Istvan Kovacs după ce a fost delegat la Liverpool – PSG
Cum l-au numit francezii pe Istvan Kovacs după ce a fost delegat la Liverpool – PSG
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
"Va fi dat afară". Scenariul care poate provoca ruptura dintre Marius Şumudică şi Rapid: "A anunţat el"
Andreea Bănică, noi imagini indecente pe internet! Și-a lăsat bustul la vedere, spre deliciul fanilor: „Nu am văzut niciodată... ”
Andreea Bănică, noi imagini indecente pe internet! Și-a lăsat bustul la vedere, spre deliciul fanilor: „Nu am văzut niciodată... ”
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
BANCUL ZILEI. Bulă la medic: – Aveți apă în abdomen, nisip la rinichi...
BANCUL ZILEI. Bulă la medic: – Aveți apă în abdomen, nisip la rinichi...
Mașină ruptă în două, azi noapte, pe un bulevard din Constanța. Un tânăr a murit la spital, iar alți trei luptă să trăiască, după un accident înfiorător
Mașină ruptă în două, azi noapte, pe un bulevard din Constanța. Un tânăr a murit la spital, iar alți trei…
STUPOARE! Cum arătau europenii înainte de imperiul roman?
STUPOARE! Cum arătau europenii înainte de imperiul roman?
Curs valutar BNR. Cât costă 1 euro azi, după ce lui Călin Georgescu i-a fost interzisă candidatura
Curs valutar BNR. Cât costă 1 euro azi, după ce lui Călin Georgescu i-a fost interzisă candidatura
Verdict clar pentru Călin Georgescu: Nu poate depune un nou dosar de candidatură la BEC
Verdict clar pentru Călin Georgescu: Nu poate depune un nou dosar de candidatură la BEC
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Dieta mediteraneană, recunoscută oficial ca terapie împotriva bolilor grave
Dieta mediteraneană, recunoscută oficial ca terapie împotriva bolilor grave
Circulația pe un drum cu 3 benzi: Cine are prioritate? Regula care se aplică în 2025
Circulația pe un drum cu 3 benzi: Cine are prioritate? Regula care se aplică în 2025
Campanie de dezinformare după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu de către BEC. Ce zice Poliția Română
Campanie de dezinformare după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu de către BEC. Ce zice Poliția Română
×